Skip to main content

Bolile inflamatorii intestinale sunt afecțiuni cronice complexe în cadrul cărora interrelația dintre dietă, microbiomul intestinal, răspunsul imun și predispoziția genetică joacă un rol important.

Pacienții cu boli inflamatorii intestinale riscă să dezvolte malnutriție, astfel încât trebuie evaluați atât în momentul diagnosticului, cât și ulterior în mod periodic pentru identificarea acesteia.

Malnutriția afectează calitatea vieții, agravează prognosticul, crește rata de complicații și mortalitatea pacienților cu boli inflamatorii intestinale.

Riscul de malnutriție al pacienților cu boli inflamatorii intestinale este crescut, cu predominanță în puseele de activitate.

Factorii implicați în apariția malnutriției la pacienții cu boli inflamatorii intestinale sunt anorexia, grețurile, vărsăturile, durerile abdominale, diareea, dietele restrictive, maldigestia, malabsorbția, creșterea necesarului, pierderile intestinale, alterarea metabolismului intermediar, interacțiunile medicament – nutrient.

Aceștia au ca și consecință scăderea aportului alimentar, scăderea varietății și cantității de alimente ingerate, scăderea absorbției grăsimilor și a vitaminelor liposolubile, deficite de vitamine și minerale, pierderi proteice și minerale și scăderea albuminei și a proteinelor de sinteză.

Statusul nutrițional este important de determinat și se bazează pe anamneza nutrițională, examen fizic și analize de laborator. Se utilizează evaluarea globală subiectivă ca și metodă de screening, care urmărește istoricul scăderii ponderale, ingestia de alimente, capacitatea funcțională și simptomele gastrointestinale.

Nutriția

Reprezintă o terapie suportivă în bolile inflamatorii intestinale prin corectarea deficitelor nutriționale specifice, dar are un rol esențial și în inducerea și menținerea remisiunii. Se folosesc ca agenți nutriționali antioxidantele (ex. glutation, seleniu, zinc, vitamina A, C, E), acizii grași omega-3 polinesaturați și cei cu lanț scurt, N-acetilglucosamina și aminoacizii.

Nutriția orală

Se bazează pe o dietă individualizată, echilibrată, cât mai puțin restrictivă, cu evitarea acelor alimente care duc în mod repetat la agravarea simptomatologiei.

Necesarul energetic al pacienților cu boli inflamatorii intestinale în remisie este similar cu cel al populației generale.

Necesarul de proteine crește la pacienții cu forma activă de boală (1.2-1.5g/kg/zi la adulți), spre deosebire de cei aflați în remisie, care au un necesar similar populației generale (1g/kg/zi la adulți). Această nevoie de proteine crește datorită pierderilor intestinale și a catabolismului crescut.

Deficitele de vitamine și minerale trebuie corectate în mod specific: acid folic 1mg/zi, vitamina B12 1000 mcg/zi, zinc 50 mg Zn elemental/zi, magneziu 150 mg Mg elemental, calciu 1500-2000 mg/zi, vitamina D 400-600 UI/zi.

Deficitul de fier se corectează la toți pacienții cu boală inflamatorie intestinală și anemie feriprivă prin administrarea de preparate de fier injectabile la cei cu boală activă clinic, intoleranță anterioară la preparatele orale sau hemoglobina sub 10 mg/dl și prin administrarea de preparate de fier orale la cei cu boală inactivă clinic, fără intoleranță anterioară la preparatele orale și cu anemie de grad ușor.

Nutriția enterală

Este utilizată în boala Crohn, neexistând studii care să susțină utilizarea acesteia în inducerea sau menținerea remisiunii în colita ulcerativă. În boala Crohn activă, nutriția enterală este mai eficientă decât corticoterapia la copii și adolescenți, spre deosebire de adulți. Formulele de nutriție enterală sunt elementale (aminoacizi liberi), oligomerice (proteine sau peptide hidrolizate) sau polimerice (proteine totale). Acestea acționează prin diminuarea inflamației, inducerea și menținerea remisiunii și pot determina vindecare mucozală. Calea de administrare este pe sondă nasogastrică sau nasojejunală.

Nutriția perioperatorie

Aceasta are un rol important în accelerarea reabilitării, scăderea perioadei de spitalizare și recuperarea funcțională. În cazul intervenției chirugicale elective se recomandă protocoalele ERAS (enhanced recovery after surgery) în dauna inaniției preoperatorii. Pacienții care nu își asigură necesarul energetic și proteic prin alimentație trebuie să fie încurajați să utilizeze suplimente nutriționale orale în perioada perioperatorie, iar dacă nici acestea nu asigură necesarul se va recurge la nutriție enterală. Intervenția chirurgicală trebuie amânată 7-14 zile la pacienții care prezintă malnutriție pentru asigurarea unei nutriții intensive atunci când este posibil. Nutriția enterală este preferată în dauna celei parenterale, dar se folosesc combinații între acestea în situația în care nutriția enterală singură nu asigură peste 60% din necesarul energetic.